Secretele succesului! Cum sa ai parte de o vacanţă reusita!

0 Comments

Cu toții, când ne gândim la concediu, ne dorim să uităm de stresul de zi cu zi și să avem parte de o vacanța perfectă. Pentru o astfel de vacanță avem nevoie de cineva de încredere, prietenos, onest, care sa lucreze cu profesionalism și optimism. De 15 ani Z TOUR le oferă pe toate!

Z TOUR, Medicamentul ANTISTRES natural

„Dacă ești corect cu tine însuți, nu ai cum să dai greș”

              Interviu cu  președintele agenției  de turism Z Tour, Sofian Zereik

-Sunteți omul care se află de 15 ani în spatele unei afaceri de succes. Care sunt ingredientele necesare pentru ca această companie să dureze pe piață?

– Orice companie de turism nu valorează nimic fără un portofoliu mare de clienți. Și, ca să ai portofoliu mare de clienți, trebuie să fii onest, competitiv și protector din toate punctele de vedere. Acesta este marketingul asiatic. Dacă unui client îi dai un preț competitiv pe piață, îl consiliezi din momentul în care îți calcă pragul, devine prieten al agenției deoarece îi transmiți, încă de la început, acea încredere de care are nevoie. Dar, ca să fii onest pe piață, să dorești să te menții și să crești prin clienți, trebuie să fii, în primul rând, onest cu tine însuți.

– Așadar, onestitate și prietenie…

– Și pe lângă onestitate și prietenie este competența agentului. În timpul în care îți vorbesc despre concediul în care vrei să mergi, trebuie să îți provoc un fior, să te fac să te simți ca și cum ai fi pe plajă. Adică să te fac să trăiești clipa înainte să ajungi în concediu. Aceasta înseamnă competență în turism. Că stă cinci zile, cinci ore sau o zi, noi suntem aici pentru client, să-l ascultăm. Ai confirmarea că ești onest, atunci când i-ai dat oferta unui client și acesta s-a întors la tine după ce și-a tocit pantofii umblând și pe la alte agenții. Acest lucru îți dă confirmarea că ești bun, că oferi un preț competitiv pe piață și ești protector.

– Ce înseamnă să fii protector pentru un client?

– Mulți clienți când pleacă în vacanţă au suspiciuni din cauza experientelor anterioare cu unele agenții care nu și-au îndeplinit serviciile oferite.  Acest lucru provoaca stres, nimeni nu are voie sa îşi bată joc de planificarea unei vacanţe, de aceea protecţia turiştilor este foarte importantă, întrucât după un an de muncă să nu mai aibă stres la alegerea vacanţei, tocmai de aceea suntem medicamentul antistres natural.  Dacă ne uităm în jurul nostru, observăm multă tristețe. Rolul meu este să iau acest stres de pe umerii oamenilor în momentul în care trec pragul agenției. Indiferent de destinația pe care o aleg, eu încerc să transmit încredere în sufletele lor şi am grijă  ca acea destinație să fie în top pentru ei. De fapt, care este destinația de top? Aceea în care te simți bine.

– Iată, clientul este pe primul loc în orice și acest lucru v-a adus satisfacții, foarte multe premii, dar consider că cel mai mare premiu constă în cuvintele sincere din partea celor care au avut încredere în dumneavoastră.

– Exact. Atunci când clientul este mulțumit, poți fi sigur că deja ai crescut, deoarece recomandarea lui este cea bună reclamă din lume. Mulțumirea și satisfacția clientului este prioritatea noastră, iar faptul că te recomandă este un lucru extraordinar. Însă în spatele încrederii pe care o capătă clientul se află o muncă titanică. Asta înseamnă, în primul rând, să pui suflet în tot ceea ce faci, pentru ca vacanța atât de mult așteptată de client să iasă perfect, clientul să fie pe deplin mulțumit, să nu aibă motive să se plângă de ceva. Succesul afacerii este dat de clienți, nu poți face nimic fără ei. Această regulă este general valabilă în orice domeniu pentru că nimeni nu este nimic fără clienţi.

– Încrederea, prietenia, onestitatea sunt cuvintele de aur, crezul dumneavoastră și al companiei.

– Este vorba de marketingul asiatic, așa cum am mai spus. De aceea, de când intră clientul în agenție, trebuie să simtă o primire călduroasă de la un agent competent care să-l consilieze onest iar în timpul consilierii clientul să se simtă ca şi cum ar fi deja în vacanţă.

– Care ar fi mesajul pentru viitorii colaboratori?

– Fiecare om are nevoie de o vacanţă pentru a elimina stresul , de aceea apelând la Z Tour veţi avea medicamentul antistres natural. Scopului unei vacanţe este acela de a elimina stresul acumulat în timpul anului de aceea mesajul meu se îndreaptă spre eliminarea stresului prin medicamentul antistres natural care îţi garantează tonus şi optimism la întoarcerea acasă astfel că începi să te gândeşti la următoarea vacanţă.

Sloganul meu: Întotdeauna la înălţime…Medicamentul Antistres pentru Tine…

De 15 ani Z Tour este alături de dumneavoastră și în tot acest timp a crescut ajungând la un portofoliu de peste 250.000 de clienți. Pentru că ne caracterizerază și  ne place munca titanică în turism, putem face față tuturor cerințelor indiferent de vacanța aleasă. Avem sejururi, circuite, croaziere, turism intern și balneo, oferte de grup sau individuale; vacanțe oriunde în lume, pe placul și pe buzunarul fiecăruia. De asemenea, avem curajul să vă spunem că Z Tour, cu cele trei locații, are un rulaj de peste 8 milioane de euro, iar acest lucru se datorează numai dumneavoastră!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts