Unde mergem la schi iarna asta?

0 Comments

Cu venirea anotimpului rece și plin de zăpadă, vine și perioada sporturilor de iarnă pe care abia le-ai așteptat și de care te poți bucura, în mare parte, doar câteva luni pe an. Deși sezonul de schi european începe de obicei în decembrie, dar tu vrei foarte mult să ajungi să schiezi în luna iulie, poți face asta deoarece este posibil să schiezi în Europa pe tot parcursul anului datorită unor vârfuri foarte înalte. Diferite stațiuni de ski, precum Zermatt din Elveția și Hintertux din Austria sunt stațiuni care oferă schi 365 de zile pe an. Schiul de vară este disponibil și în Franța, Italia și țările scandinave. Alege doar cea mai potrivită perioadă și pornește la drum!

A decide unde să schiezi în Europa nu este tocmai o sarcină ușoară. Cu o varietate de munți pe care poți schia și cu o varietate largă de stațiuni, pare că decizia nu a fost niciodată mai grea. Ei bine, avantajul este că toate zonele sunt suficient de diferite, în așa fel încât anumiți factori îți fac decizia mai ușoară. Schiul, peisajul, zăpada și cultura variază enorm în funcție de regiune și stațiune. Adesea, cea mai bună experiență a schiatului o ai atunci când alegi să mergi într-o zona mai mare, cu mai multe stațiuni și kilometri de pârtii legate de teleschi. Dacă aglomerația nu este pe gustul tău, asigură-te că alegi o stațiune de schi mai mică. 

Continuă să citești și află ce îți dorești sau ce ți se potrivește, apoi ia o decizie informată înainte să începi să organizezi vacanța ski mult așteptată.

Când este ideal să mergi la schi?

În Europa, lunile cu cea mai multă și mai frumoasă zăpadă sunt ianuarie până în martie. Alege una dintre aceste luni dacă vrei să te bucuri pe deplin de pârtii schi și de vacanța ta. Dacă preferi să nu te ciocnești de foarte multă lume și vrei să încadrezi excursia într-un buget mai redus, schiul la sfârșitul sezonului în aprilie și mai este adesea ieftin, menționând și bonusurile principale, adică pârtii liniștite și soare. Stațiunile mai joase își vor pierde adâncimea zăpezii mai repede decât stațiunile mai înalte în afara lunilor de vârf, dar multe stațiuni se închid cu un exces de adâncime de zăpadă de un metru pe pârtiile mai înalte.

Esti in cautarea unei oferte de vacanta la schi?

Unde este ideal să mergi?

Principalele țări din Europa alese de iubitorii sporturilor de iarnă sunt:

  • Austria
  • Elveția
  • Franța
  • Italia

Aceste alegeri sunt făcute în funcție de buget, proximitate și, mai ales, pârtiile de schi.

Cele mai bune stațiuni de schi nu sunt adesea cele mai populare, de aceea asigură-te că cercetezi bine zona și că ceri mereu păreri! Familiile cu copii mici aleg cel mai adesea stațiunile mici, deoarece acestea tind să nu fie foarte aglomerate și în care nu te poți pierde la fel de ușor ca și într-o stațiune mai mare. 

Pentru o vacanță la schi reușită cu familia, optează pentru Obergurgl în Austria, Melchsee-Frutte în Elveția sau Ylläs în Finlanda – acestea pentru a avea o experiență de familie diferită. Acestea sunt locuri ideale pentru cei care vor să-i ia pe cei mici cu ei în vacanță.

Dacă ești în căutarea unei zone mari de explorat, poți opta pentru Portes du Soleil în Franța/Elveția, Monterosa în Italia sau Zermatt-Cervinia în Elveția/Italia. Dacă ai un simț aventurier mai ascuțit și vrei să te aventurezi cu terenuri provocatoare și abrupte, optează pentru Chamonix în Franța, Verbier în Elveția și St Anton în Austria

Dacă dorești să aloci un buget mai mare acestei excursii și vrei să fii printre cei bogați și celebri, alege Klosters sau St Moritz, ambele în Elveția, sau Courchevel în Franța. Aprés schi începe în fiecare seară în stațiunea St Anton din Austria, Méribel în Franța și Hemsedal în Norvegia.

Un buget mai redus nu ar trebui să te împiedice din a te bucura de această experiență. Ia în considerare schiul în Republica Cehă, Bulgaria sau Polonia. România este de asemenea o opțiune care poate fi luată în considerare. Asigură-te că alegi o stațiune care și-a modernizat sistemul de teleschi și te vei bucura cu siguranță de toate beneficiile oferite de cele mai populare stațiuni de schi europene. 

Cultura locală

Este mai mult decât evident că atunci când vorbim despre cultura europeană, aceasta variază de la o țară la alta. Obiceiurile sunt diferite și de la un oraș la altul dar, în general, stațiunile de schi tind să fie relaxate și prietenoase cu turiștii. Dacă una din grijile tale principale este că nu vorbiți limba locală, încercă să alegi o stațiune mai mare, unde oamenii sunt obișnuiți cu turiștii din întreaga lume, sau rezervă cazarea printr-un operator de turism, care adesea vând sejururi cu catering, unde micul dejun și cina sunt gătite pentru tine, iar transferurile de la aeroport pot fi fie incluse, fie pot fi aranjate.

Costul și tipul de mâncare vor varia, de asemenea, în funcție de țară. Majoritatea restaurantelor din stațiunile de schi oferă preparate din bucătăria locală, care este adesea pe bază de cartofi pentru a menține nivelul de energie ridicat în lunile mai reci ale anului. Pentru că și gusturile sunt diferite și prețurile și calitatea pot varia mereu, de aceea asigură-te că verifici meniul înainte de a decide să mănânci undeva.

Câteva sfaturi utile

  • Nu uita niciodată de SPF cu protecție ridicată. Vei fi recunoscător apoi.
  • Nu o lua la drum pe pârtie fără vreo hartă sau fără să fi consultat o hartă, atunci când ești într-un loc complet străin, și mai ales când nu vorbești nici limba. 
  • În cazul în care călătorești cu avionul, este mereu mai accesibil și mai ușor să închiriezi anumite echipamente.
  • Dacă decizi să îți organizezi excursia în peninsula Scandinavă, asigură-te că verifici înainte orele de lumina pe care le-ai avea la dispoziție. 
  • Asigură-te că ai bocanci rezistenți și cu care nu aluneci ușor la tine.

Concluzie 

În toată Europa se găsesc variante de pârtii și stațiuni pentru fiecare doritor. Asigură-te că îți cunoști dorințele și alege ce e mai potrivit pentru tine din multitudinea de opțiuni cu care vine fiecare țară. Decizia nu va fie neapărat ușoară niciodată, de aceea, fă o listă cu ce îți dorești de la o stațiune de schi, dar și cu ce nu îți dorești și alege cea mai bună opțiune pentru vacanța următoare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

Adrenalină pe zapadă

0 Comments

Cu zăpada strălucitoare reflectând razele soarelui, aerul proaspăt și adrenalina…